România deține al doilea cel mai mare număr de stupi din Uniunea Europeană
România deține al doilea cel mai mare număr de stupi din Uniunea Europeană (peste 1,8 milioane). În UE, 78% din […]
România deține al doilea cel mai mare număr de stupi din Uniunea Europeană (peste 1,8 milioane). În UE, 78% din […]
Comisia Europeană asigură accesul UE la Veklury (denumirea comercială a Remdesivir) pentru tratamentul COVID-19, la mai puțin de o lună
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare de stat pentru România, în valoare de 1 milion de euro, destinată
Consiliul Uniunii Europene a numit procurorii europeni ai Parchetului European. Aceștia vor supraveghea investigațiile și urmăririle penale și vor constitui
Imagini arhivă: Construirea clădirii Berlaymont, sediul central al Comisiei Europene din Bruxelles (1968-2020) Galerie foto
Săptămâna aceasta, Uniunea Europeană a făcut un pas istoric. După lungi negocieri cu liderii Uniunii Europene, peste 50% din bugetul
Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de 47 de milioane de euro din Fondul european de dezvoltare regională,
Un consorțiu finanțat de UE, Exscalate4CoV, a anunțat astăzi că un medicament generic, înregistrat deja, care este utilizat pentru tratarea
Transmisiune în direct din plenul Parlamentului European 18 iunie, ora 15.30 ▪️Situația din spațiul Schengen în urma pandemiei de COVID-19
Astăzi este lansata strategia europeană de vaccin impotriva noului coronavirus! Acțiunea comună la nivelul UE va permite tuturor țărilor UE
Pe durata călătoriei, care sunt regulile privind măștile de protecție și păstrarea distanței? După ce revin din călătorie, trebuie să
Europa a rămas, de departe, cea mai sigură regiune din lume în materie de siguranță rutieră, cu o medie de
Astăzi este Ziua Națională a Portugaliei. Portugalia a devenit membră a Uniunii Europene la 1 ianuarie 1986. Turnul Belem, Lisabona
În general considerăm de la sine înțeles că apele în care ne scăldăm trebuie să fie curate, dar acest lucru
O nouă provocare în Kahoot: Ghicește capitalele europene! Prin joacă învățăm! Acest joc este dedicat tuturor categoriilor de vârstă! Distracție
#Știați_că… Azi este ziua Constituției în Denmark.La mulți ani, Danemarca! Hans Christian Andersen a scris povestea Mica sirena, iar cel
Vorbim limbi diferite, dar obiectivul nostru este același: să învingem coronavirusul. Mulțumim tuturor celor din toată lumea ???? pentru sprijinul
Vă prezentăm calendarul acțiunilor comune ale UE legate de #coronavirus, în perioada ianuarie-aprilie, sub forma unei cronologii animate, în 4
Intră în dialog cu Adina Vălean, comisar european pentru transporturi, și adresează întrebări în rubrica de comentarii. Afli răspunsurile vineri,
„În această etapă, nu putem decât să măsurăm cu aproximație amploarea și gravitatea șocului provocat de coronavirus asupra economiilor noastre.