ONU a solicitat Uniunii Europene și Libiei reformarea operațiunilor pentru drepturile migranților, deoarece acestea nu sunt respectate și se ajunge chiar la distrugerea vieții migranților din Marea Mediterană, notează Agerpres.
Potrivit unui raport al Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului despre protecția migranților în Mediterană, aceste acțiuni „eşuează în a acorda prioritate vieţii, securităţii şi drepturilor omului pentru persoanele care încearcă să ajungă din Africa în Europa”. În același timp, documentul, publicat miercuri, oferă dovezi ce sugerează ca nu se face referire la o „anomalie tragică”, ci, de fapt, la hotărârile politice şi practicile concrete ale autorităților libiene, statelor membre şi instituţiilor UE, care duc la diverse consecințe.
„Adevărata tragedie este aceea că o atât de mare parte din suferinţa şi dintre morţile pe parcursul rutei de pe Mediterana centrală este evitabilă. În fiecare an, persoane se îneacă pentru că echipele de salvare ajung prea târziu. Cei care sunt salvaţi sunt adesea constrânşi să aştepte zile sau săptămâni înainte de a fi debarcaţi în siguranţă sau, cum se întâmplă cel mai adesea, să fie trimişi în Libia care, după cum a fost subliniat de nenumărate ori, nu este un port sigur”, cuvinte puse cap la cap de către responsabila pentru drepturile omului a Naţiunilor Unite, Michelle Bachelet.
Libia nu este o alegere bună când vine vorba de migranți si debarcarea lor, din cauza politicilor ce promovează abuzurile împotriva lor, ajungând si la decesul migranților. Potrivit raportului, din 2019, cel puțin 15,000 de imigranți au fost trimiși în Libia, unde li s-au încălcat drepturile, fiind supuși la diferite abuzuri.
Statele membre ale UE si organizațiile umanitare au fost împiedicate să mai aibă legătură cu operațiunile de căutare/salvare. Navele fiind și ele implicate, se feresc să vină în ajutorul migranților.
„Nimeni nu ar trebui să se simtă obligat să-şi rişte viaţa sau pe cea a familiei sale pe ambarcaţiuni în stare precară, în căutarea securităţii şi demnităţii. Însă răspunsul nu se poate rezuma la a împiedica plecările din Libia sau la a face călătoriile mai disperate şi mai periculoase”, a declarat Bachelet. „Atât timp cât nu vor exista suficiente canale de migraţie sigure, accesibile şi regulate, oamenii vor continua să încerce să traverseze Mediterana centrală, indiferent care ar fi pericolele şi consecinţele”, au fost cuvintele ei.
Autor: Octavia Codreanu / Sursa foto: TRT World