Comisia Europeană lansează astăzi, 16 septembrie, Autoritatea europeană pentru pregătire și răspuns în caz de urgență (HERA) pentru a preveni, a detecta și a răspunde rapid la urgențele sanitare
HERA va anticipa amenințări și potențiale crize sanitare, prin colectarea de informații și prin consolidarea capacităților de răspuns necesare. Atunci când survine o situație de urgență, HERA va asigura dezvoltarea, producerea și distribuirea de medicamente, de vaccinuri și de alte contramăsuri medicale – cum ar fi mănuși și măști – care au lipsit adesea în prima fază a răspunsului la criza provocată de noul coronavirus. HERA este un pilon esențial al uniunii europene a sănătății anunțate de președinta von der Leyen în discursul său privind starea Uniunii din 2020 și va completa o lacună în ceea ce privește răspunsul și pregătirea UE pentru situații de urgență sanitară.
Înaintea crizelor: pregătire
Înaintea unei crize sanitare, în „faza de pregătire”, HERA va colabora îndeaproape cu alte agenții de sănătate de la nivelul UE și de la nivel național, cu industria și cu partenerii internaționali, în vederea îmbunătățirii gradului de pregătire al UE pentru situații de urgență sanitară.
HERA va efectua evaluări ale amenințărilor și va colecta informații, va elabora modele pentru a prognoza o epidemie și, până la începutul anului 2022, va identifica și va acționa în cazul a cel puțin trei amenințări cu impact ridicat și va aborda eventualele lacune în ceea ce privește contramăsurile medicale.
De asemenea, HERA va sprijini cercetarea și inovarea pentru dezvoltarea de noi contramăsuri medicale, inclusiv prin intermediul platformelor pentru schimbul rapid de date și al rețelelor de studii clinice de la nivelul Uniunii.
În plus, HERA va aborda provocările de pe piață și va stimula capacitatea industrială. Pe baza activității desfășurate de Grupul operativ pentru sporirea producției industriale de vaccinuri împotriva COVID-19, HERA va institui un dialog strâns cu industria și o strategie pe termen lung pentru capacitatea de producție și pentru investiții specifice și va aborda blocajele din cadrul lanțului de aprovizionare pentru contramăsuri medicale.
Autoritatea va promova achizițiile și va aborda provocările legate de disponibilitatea și de distribuirea contramăsurilor medicale și, de asemenea, va spori capacitatea de stocare pentru a evita deficitele și blocajele logistice.
De asemenea, HERA va consolida cunoștințele și competențele cu privire la toate aspectele legate de contramăsuri medicale din statele membre
În timpul unei crize sanitare: intervenții de urgență
În cazul în care se declară o situație de urgență de sănătate publică la nivelul UE, HERA poate trece rapid la operațiuni de urgență, inclusiv la luarea rapidă a deciziilor și la activarea de măsuri de urgență, sub conducerea unui consiliu de criză sanitară la nivel înalt. Ea va activa finanțarea de urgență și va lansa mecanisme pentru monitorizarea, dezvoltarea specifică nouă, procurarea și achiziționarea de contramăsuri medicale și de materii prime.
Instrumentele „EU FAB”, o rețea de capacități de producție mereu disponibile pentru producerea de vaccinuri și de medicamente, vor fi activate pentru a pune la dispoziție capacitățile de producție rezervate pentru a face față situațiilor de creștere semnificativă a cererii, precum și planuri de cercetare și inovare de urgență în dialog cu statele membre.
Producția UE de contramăsuri medicale va fi stimulată și se va întocmi un inventar al unităților de producție, al materiilor prime, al consumabilelor, al echipamentelor și al infrastructurilor, pentru a avea o imagine clară de ansamblu asupra capacităților UE.
Resurse
Activitățile HERA se vor baza pe un buget de 6 miliarde EUR din actualul cadru financiar multianual pentru perioada 2022-2027, o parte din care va proveni din suplimentarea NextGenerationEU.
Alte programe ale UE, precum Mecanismul de redresare și reziliență, REACT-EU, fondurile de coeziune și programul InvestEU în cadrul UE, precum și Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională în afara UE, vor contribui de asemenea la sprijinirea rezilienței sistemelor de sănătate. Împreună cu cele 6 miliarde EUR menționate mai sus, sprijinul total se va ridica astfel la aproape 30 de miliarde EUR în următoarea perioadă de finanțare și chiar mai mult dacă luăm în considerare investițiile la nivel național și în sectorul privat.
Citiți mai multe informații cu privire la următoarele etape, aici.