Marea Britanie a cerut Uniunii Europene să-i acorde mai mult timp pentru a rezolva enigma post-Brexit a frontierei nord-irlandeze, propunând introducerea treptată a controalelor asupra produselor alimentare începând cu luna octombrie, a declarat Reuters.
După ce a părăsit Uniunea Europenă la începutul acestui an, Marea Britanie a introdus controale și tarife pentru unele mărfuri care se deplasau către Irlanda de Nord, care are o frontieră terestră cu Irlanda, membră a UE. Aceste schimbări au nemulțumit unioniștii pro-britanici din Irlanda de Nord, considerând că acordul Brexit îi desparte de restul Regatului Unit. Conform acestora, o schimbare de acest gen ar putea slăbi acordul de pace din 1998, care a pus capăt celor trei decenii de violență.
Prim-ministrul britanic, Boris Johnson, care promisese că va exista în continuare un comerț neîngrădit între Irlanda de Nord și restul Regatului Unit, a prelungit unilateral perioada de grație pentru anumite controale pentru a minimiza întreruperea aprovizionării, o măsură care este considerată de Bruxelles ca o încălcare a acordului de Brexit. Acum, Marea Britanie cere UE să introducă treptat controale. Din luna octombrie ar putea începe verificările produselor proaspete din carne, extinzându-se la produsele lactate, plante și vin începând cu sfârșitul lunii ianuarie a anului 2022.
Un purtător de cuvânt al prim-ministrului a declarat că Marea Britanie a cerut Uniunii Europene să adopte o „abordare bazată pe riscuri” faţă de regulile post-Brexit care guvernează comerţul cu Irlanda de Nord. El am mai adăugat că: „Rămânem implicaţi în a lucra împreună cu UE asupra acestor chestiuni şi sperăm că europenii vor da dovadă de simţ practic şi vor avea o abordare bazată pe riscuri”.
După ce negociatorul britanic David Frost a declarat că Protocolul privind Irlanda de Nord nu va fi sustenabil, Irlanda este din ce în ce mai îngrijorată că Johnson vrea să revizuiască în totalitate acordul. Însă, prim-ministrul irlandez, Micheál Martin, a spus că nu a simțit imediat din întâlnirea sa cu Johnson că Londra vrea să rescrie aranjamentele comerciale, declarând: „Am fost foarte clari și suntem foarte clari că acesta este un acord internațional, s-au luat angajamente și trebuie să se lucreze, iar procesele care se află în el trebuie să fie, de asemenea, lucrate”. Totuși, unii se tem că disputa referitoare la Protocolul privind Irlanda de Nord, concepută pentru a preveni o frontieră „dură”, s-ar putea transforma în proteste violente în provincie în următoarele luni.
Schimburile comerciale post-Brexit între Marea Britanie şi provincia Irlanda de Nord sunt guvernate de Protocolul privind Irlanda de Nord din Acordul de retragere a Regatului Unit din Uniunea Europeană, cunoscut şi ca acordul Brexit. Acest protocol a fost conceput pentru a proteja principiile Acordului din Vinerea Mare, cunoscut și sub numele de Acordul de la Belfast, din 1998, şi pentru a păstra deschisă frontiera dintre Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord prin menţinerea regiunii în interiorul pieţei unice a UE.
Autor: Ana Domenti / Sursa foto: European Parliament-European Union