Belarus și perspectivele de viitor – la răscrucea dintre UE și Rusia

Belarus trece prin cea mai intensă criză politică de la obținerea independenței în anul 1991. La 8 luni după declanșarea celor mai ample demonstrații după destrămarea Uniunii Sovietice, starea de incertitudine și teamă din Belarus încă dăinuie. Președintele Aleksandr Lukașenko este în funcție din 1994, fiind cel mai longeviv șef de stat european, supranumit „ultimul dictator al Europei”. Pentru a-și menține puterea, Lukașenko a căutat în mod sistematic să excludă, să intimideze și să reprime opoziția politică, încălcând, totodată, drepturile fundamentale ale cetățenilor. Liderul belorus a folosit, de asemenea, referendumuri pentru a modifica legile și chiar Constituția pentru a-și extinde autoritatea. Astfel, Belarus a rămas mult timp în marja eforturilor de extindere a UE. Va reuși Belarus să avanseze în procesul de aderare la blocul comunitar sau va stagna? Răspunsul la această întrebare se regăsește în analiza realizată mai jos.

De ce luptă Belarus pentru schimbarea regimului?

Populația Belarusului, în special tinerii, își doresc o țară liberă și democratică, iar regimul dictatorial al președintelui în funcție nu răspunde cerințelor acestora. Dimpotrivă, în cei 27 de ani de conducere, guvernul lui Lukașenko a fost caracterizat de încălcări grave ale drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, abuz de putere, corupție, economie stagnantă și arestarea rivalilor și disidenților. După cum a afirmat chiar Svetlana Tihanovskaia, liderul opoziției, „oamenii nu mai vor să trăiască în nenorocire, vor să trăiască într-o țară liberă, în care autoritățile nu aruncă oamenii de pe stradă la întâmplare într-o dubă de poliție și apoi îi trimit la închisoare din cauza unui motiv inventat”.

Gestionarea greșită a crizei de coronavirus, pe care președintele a catalogat-o ca fiind o „psihoză” ce poate fi vindecată cu ajutorul vodcii și a unei vizite la saună, i-a determinat pe cetățeni să iasă la vot și să încerce să schimbe viitorul țării. Criza sanitară și dezinteresul afișat de către guvern de la izbucnirea pandemiei de COVID-19 în primăvara anului trecut a obligat poporul belarus să se unească pentru a strânge bani pentru achiziționarea echipamentelor medicale necesare combaterii pandemiei.

O vară furioasă – protestele anti-fraudă

Pe 10 august 2020, Aleksandr Lukașenko a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din Belarus, obținând 80,1% din voturi. Svetlana Tihanovskaia, principalul contracandidat al dictatorului, fostă profesoară și soția unui cunoscut activist și blogger, a obținut doar 10,1% din voturile alegătorilor.

Tihanovskaia l-a acuzat pe Lukașenko de fraudarea alegerilor, afirmând că a câștigat aproximativ 60-70% din voturi. Cetățenii au susținut victoria opoziției și mii de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta. Aproximativ 200.000 de protestatari au luat parte la „Marșul libertății”, reprezentând cea mai amplă demonstrație din Belarus după destrămarea Uniunii Sovietice.

Manifestanții au avut încă de la început un comportament pașnic și au ales să iasă în stradă pentru a protesta împotriva fraudării alegerilor prezidențiale, precum și a brutalității poliției și a represaliilor severe împotriva opoziției, cerând să se facă dreptate persoanelor arestate și asumarea responsabilității de către făptași. Rapoartele întocmite și imaginile postate pe rețelele sociale ilustrează o campanie violentă de reprimare a protestelor desfășurată de către forțele de securitate naționale. De exemplu, forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene, gloanțe de cauciuc, tunuri de apă și grenade pentru a înspăimânta și dispersa populația. Abuzul de putere al autorităților a reieșit și din bătăile crâncene și umilințele la care au fost expuși protestatarii, care s-au soldat în unele cazuri, precum cel al artistului Roman Bondarenko, cu decese.

Această represiune fără precedent a expresiei democrației în Belarus nu ar trebui, totuși, interpretată ca un semn de forță din partea regimului. Dimpotrivă, indică gradul ridicat de surescitate al regimului cu privire la cererile libertate, democrație și prosperitate ale populației.

După contestarea rezultatelor alegerilor, Tihanovskaia a fost nevoită să părăsească țara, atât pentru siguranța sa, cât și a copiilor săi, luând calea exilului în Lituania. Mai mulți lideri de opoziție, precum și peste 500 de jurnaliști au fost reținuți sau forțați să fugă din țară de la începutul demonstrațiilor. Guvernul și-a motivat reacția violentă la proteste. Ministrul rus de externe, Vladimir Makei, a declarat că acțiunile forțelor de ordine sunt o modalitate „absolut adecvată și necesară” de a face față manifestațiilor, pe care le-a calificat drept „non-pașnice” și o tentativă de lovitură de stat.

Instalarea iernii năprasnice în Belarus a dus la calmarea spiritelor în rândul protestatarilor. Deși opoziția și-a exprima speranța ca odată cu venirea primăverii străzile să se umple de oameni care să continue lupta pentru o țară liberă, realitatea a dovedit contrariul, iar amploarea protestelor s-a diminuat. Cu toate acestea, cetățenii nu au renunțat la lupta lor pentru un viitor mai bun, ci au ales să recurgă la manifestații în grupuri restrânse.

Reacția UE la protestele din Belarus

În urma unei videoconferințe între șefii de stat și de guvern ai UE pe 19 august, Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat că alegerile prezidențiale din Belarus nu au fost „nici libere, nici corecte și nu au respectat standardele internaționale”. Drept urmare, Uniunea Europeană nu a recunoscut rezultatele prezentate de autoritățile din Belarus și a solicitat organizarea unor noi alegeri, menționând că va sprijini populația din Belarus. Mai mult, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a criticat represiunea împotriva manifestanților, susținând că „hărțuirea și reprimarea violentă a protestatarilor pașnici nu își au locul în Europa”. Președinta executivului UE a accentuat ideea că blocul european va susține cetățenii Belarusului indiferent de ce decid aceștia, viitorul țării aflându-se în mâinile lor.

Liderii UE au condamnat violența împotriva protestatarilor pașnici și și-au exprimat solidaritatea față de poporul din Belarus. UE a solicitat ca autoritățile bieloruse să pună capăt violenței și persecuțiilor, precum și eliberarea tuturor persoanelor reținute în mod arbitrar, inclusiv a prizonierilor politici. De asemenea, a solicitat o investigație transparentă a încălcărilor și abuzurilor drepturilor omului. Liderii au convenit asupra impunerii de sancțiuni asupra persoanelor responsabile de violență, represiune și fraudă electorală. Sancțiunile au rolul de a împiedica violența și represiunea, de a elibera deținuții politici și alte persoane reținute pe nedrept, dar și de a iniția un dialog național autentic și incluziv. UE a început demersul impunerii măsurilor restrictive asupra regimului dictatorial din Belarus din octombrie 2020. Sancțiunile au fost impuse treptat, în trei rânduri. Astfel, 88 de persoane și 7 entități, figuri emblematice din domeniile politic, economic, dar și juridic, printre care și președintele țării, dar și fiul acestuia, Viktor Lukașenko, sunt afectate la ora actuală de măsurile impuse. Mai mult, un nou pachet de sancțiuni urmează să fie adoptat în următoarele săptămâni.

Măsurile restrictive includ interdicția de călătorie, care împiedică persoanele în cauză să intre sau să tranziteze pe teritoriile UE, și înghețarea activelor persoanelor enumerate. În plus, s-a interzis oferirea directă sau indirectă de fonduri persoanelor și entităților sancționate de către cetățenii și companiile Uniunii.

Consiliul Uniunii Europene a hotărât pe 25 februarie 2021 prelungirea sancțiunilor până la data de 28 februarie 2022. Decizia a venit ca urmare a modului în care autoritățile bieloruse au continuat să încalce drepturile și libertățile fundamentale cetățenilor, în pofida sancțiunilor impuse inițial. Consiliul și-a reiterat, de asemenea, sprijinul și solidaritatea acordate societății civile în lupta pentru democrație. Însă, rămâne de văzut dacă UE va întreprinde acțiunile necesare pentru instituirea democrației în Belarus în viitorul apropiat sau va rămâne la stadiul de declarații.

Înainte de alegerile din 2020, relațiile UE-Belarus au înregistrat o serie de îmbunătățiri, inclusiv finalizarea negocierilor privind facilitarea vizelor și acordurile de readmisie. În contextul crizei ucrainene, Belarusul a fost văzut de UE ca un important mediator de securitate, însă guvernul bielorus a distrus în mod clar eforturile și realizările anterioare. Redresarea relațiilor este un pas semnificativ, în special după atâția ani de negocieri. Cu toate acestea, din cauza pandemiei de COVID-19, regimul de facilitare a vizelor cu UE nu a fost implementat, iar actuala criză politică ar putea influența negativ acest acord. Totuși, UE încearcă să sprijine cetățenii din Belarus, iar regimul de vize este unul dintre cele mai importante aspecte ale asistenței reale pentru cetățenii obișnuiți și beneficiile cadrului Parteneriatului estic în general. Statele membre, precum Polonia și Lituania, utilizează în prezent propriile facilitări de viză în contextul crizei politice. Această inițiativă ar trebui să fie susținută și de alte state membre.

După cum a afirmat ministrul rus de externe, Vladimir Makei, relațiile Belarusului cu UE, și cu Occidentul, în general, sunt în criză. Mai mult, Belarusul nu îndeplinește criteriile de la Copenhaga pentru a fi considerată țară candidată la aderarea la UE. Țara atrage îngrijorarea internațională pentru modul de guvernare. Demonstrațiile recente și răspunsul forțelor de ordine în urma alegerilor prezidențiale sunt un exemplu elocvent în acest sens.

Relațiile bilaterale cu Rusia

Ca element cheie în geopolitica și securitatea Europei de Est, Belarusul constituie o zonă tampon care protejează Rusia de prezența NATO și de influența Uniunii Europene în regiune. În plus, Belarus reprezintă coridorul de trecere a gazelor spre Occident, incluzând cea mai mare conductă de petrol din lume, Druzhba. Lipsa resurselor de petrol și gaze impune o dependență economică a Belarusului față de vecinul său slav. Având în vedere că Rusia este singurul furnizor de energie al Belarusului și faptul că statul rus oferă petrol și gaze la prețuri mai mici decât cele ale pieței, Belarus este obligată să păstreze legături economice și politice strânse cu Rusia.

Refuzul lui Lukașenko de a recunoaște anexarea Crimeei de către Rusia în 2014 a atras furia Kremlinului. Drept răzbunare, în 2019, Kremlinul a început să reducă subvențiile pentru importurile de țiței ale Belarusului din Rusia, ceea ce a dus la scăderea veniturilor statului Belarus din propriile exporturi de petrol rafinat. Guvernul belarus a fost pus în dificultate și a început să caute noi furnizori pentru a suplimenta importurile de petrol obținute din Rusia.

Spre deosebire de UE, Rusia, alături de China, au recunoscut legitimitatea victoriei lui Lukașenko. Un alt aspect demn de menționat este faptul că posibilitatea de a crea o unitate statală compusă din Rusia și Belarus pare să fie un deziderat tangibil în viitorul apropiat. În acest fel,Rusia ar controla conductele din Belarus și ar putea furniza UE petrol și gaze în mod direct, reglementând piețele de petrol, gaze și electricitate. De asemenea, Rusia ar putea să-și consolideze prezența militară în Belarus, ceea ce ar reprezenta o amenințare directă pentru Polonia.

Ce își dorește poporul bielorus?

Societatea bielorusă trece printr-o amplă transformare socială. Forța motrice din spatele acestor proteste sunt oamenii de până în 40 de ani, care nu se mai identifică cu valorile promovate de politicile lui Lukașenko. La baza protestelor se află respectarea drepturilor individuale, posibilitatea de a-și alege propriul guvern și de a-și exprima opinii în mod public fără teama de violență și represiune. Un sondaj efectuat de Centrul de Studii Estice (OSW) din Varșovia a arătat că 43% dintre respondenți consideră că Rusia este cea mai mare amenințare la adresa suveranității și integrității teritoriale a Belarusului. Mai mult, 26,7% sunt de părere că poziția Belarusului pe scena internațională ar avea de suferit odată cu înfăptuirea uniunii statale. Pe de altă parte, doar 10,6% au răspuns pozitiv referitor la aderarea Belarusului la UE, temându-se să nu își piardă identitatea națională, în timp ce 39,9% ar prefera uniuni simultane cu Rusia și UE.

De aici reiese că, deși criza politică a accentuat dorința populației de a se rupe de lanțurile trecutului și de a păși în lumină spre un viitor liber și democratic, o mare parte din cetățeni continuă să se regăsească în valorile tradiționale. Protestele au drept obiectiv demisia lui Lukașenko și organizarea de noi alegeri libere și echitabile. Protestatarii nu au menționat alăturarea la blocul comunitar European ca fiind un obiectiv principal în lupta pentru libertate, demonstrațiile lor nefiind caracterizate nici de sentimente puternice pro-occidentale, dar nici anti-Kremlin. Prin urmare, ideea aderării la UE nu este prioritară pentru majoritatea oamenilor, năzuința supremă fiind îndepărtarea jugului dictatorial desuet.

Viitorul democrației în Belarus

După cum a afirmat Freedom House pe 28 aprilie, ideea unui viitor democratic în Belarus este mai îndepărtată ca niciodată. Relațiile dintre Belarus și Rusia sunt tot mai strânse, cele două state fiind pe punctul de a pune bazele unei platforme economice comune. De asemenea, cele două țări au semnat 26 de planuri de acțiune din cele 28 propuse, cu rolul de a spori integrarea, restul fiind planificate pentru toamna anului 2021. Pe de o parte, sancțiunile impuse de UE și celelalte țări occidentale au avut rolul de a opri campania de represiune a regimului autoritar bielorus. Pe de altă parte, acestea contribuie la consolidarea proceselor de integrare dintre Rusia și Belarus. Poziția geografică, precum și legăturile economice, istorice, culturale și etnice sunt elemente definitorii în relațiile bilaterale ale celor două state. Mai mult, din punct de vedere economic, Belarus rămâne dependentă de Rusia.

Concretizarea unui viitor democratic în Belarus se poate realiza doar prin instituirea unui sistem de alegeri libere și corecte, prin care cetățenii își pot alege conducătorul. Țara este cuprinsă de diviziuni politice de luni de zile, însă Lukașenko pare a fi departe de a demisiona. Cu toate acestea, deși Lukașenko nu se bucură de admirația lui Putin, trebuie luat în considerare că după îndepărtarea sa de la putere, Rusia își va oferi sprijinul în menținerea unui lider prorus, care nu va schimba destinul Belarusului, transformând țara în democrație, ci va întări cooperarea cu Kremlinul. Așadar, ideea unei intensificări a colaborării cu UE este departe de a fi fezabilă în viitorul apropiat. În plus, planurile regimului de a modifica legislația privind funcționarea partidelor și de a suplimenta restricțiile asupra acestora au rolul de a izola formațiunile politice de contactul cu partenerii din străinătate. Astfel, această decizie poate duce la dizolvarea lor, iar o viitoare cooperare cu UE și cu alte țări occidentale este imposibilă.

Deși Uniunea Europeană a făcut pași în direcția corectă, răspunsurile blocului comunitar la criza din Belarus au fost încete, iar sancțiunile impuse s-au dovedit a fi insuficiente pentru a pune capăt represiunii. Poporul din Belarus a demonstrat clar că este pregătit pentru schimbare. Cetățenii nu vor să mai trăiască într-un regim autoritar post-sovietic în care drepturile și libertățile fundamentale le sunt zilnic îngrădite, însă UE trebuie să pună în aplicare de planuri și acțiuni concrete. Mai jos sunt prezentate o serie de recomandări cu privire la măsurile și acțiunile pe care Uniunea le poate întreprinde pentru soluționarea actualei crize politice și realizarea unei tranziții pașnice spre democrație.

Cum poate Belarus depăși criza politică? Recomandări

1. UE ar trebui să finanțeze deschiderea unui Birou al Reprezentanței Democratice în Minsk, care să gestioneze un transfer pașnic de putere și care să monitorizeze întregul proces. Instituția ar fi constituită din experți în domenii cheie (economic, politic, social, securitate, sănătate, educațional). O astfel de încercare a fost propusă de europarlamentarul polonez, Andrzej Halicki, însă a fost respinsă de Parlamentul European.
2. Primul pas în instituirea democrației este îndepărtarea lui Lukașenko de la putere. Reziliența sa este, însă, de nestăvilit, în ciuda nemulțumirii generale în legătură cu modul său de guvernare. Așadar, sancțiuni impuse împotriva companiilor care se ocupă de finanțele private ale liderului ar putea să îi reducă influența, în special în rândul armatei și al serviciilor de securitate, pe susținerea și loialitatea cărora Lukașenko se bazează.
3. Ar fi indicat ca puterile vestice (UE, SUA, Canada, Marea Britanie) să formeze o alianță prin care să impună sancțiuni coordonate.
4. Finanțarea societății civile și a mass-mediei independente este imperativă în acest moment, deoarece societatea belorusă vrea să fie recunoscută și tratată ca un partener egal. Această nouă dinamică a fost demonstrată în numeroase exemple de mobilizare publică și auto-ajutorare. Organizațiile societății civile și activiștii pot beneficia de solidaritatea și sprijinul aliaților occidentali sub formă de asistență tehnică și instruire cu privire la modul de instituire a instituțiilor democratice. În ceea ce privește jurnaliștii amenințați de regim, UE ar putea să ofere sprijin și asistență, cum ar fi permise de liberă-trecere, refugiu și asistență medicală, dacă este necesar.
5. Aplicarea unor sancțiuni mai dure de către UE. Uniunea ar putea, de asemenea, să limiteze împrumuturile Belarusului și să restricționeze și mai mult împrumuturile Rusiei pe piețele internaționale – o măsură resimțită puternic, ținând cont de deficitele actuale din bugetele celor două țări.
6. Suspendarea finanțării UE către toate instituțiile de stat, pe motivul deteriorării continue a democrației și a statului de drept – în conformitate cu Instrumentul european de vecinătate și parteneriat.

Concluzii

În urma celor discutate mai sus, putem limpede afirma că Belarusul se confruntă cu o revoluție de catifea pro-democrație de tipul celei care a străbătut Europa. Centrală la sfârșitul anilor ’80. Întreaga societate bielorusă luptă pentru drepturile și valorile sale, precum și împotriva politicilor autoritare ale lui Lukașenko. Țara se află la o răscruce de drumuri: să aleagă între o tranziție spre democrație sau să aprofundeze integrarea în Uniunea Statală alături de Rusia. Uniunea Europeană și Statele Unite trebuie să sprijine în continuare aspirațiile democratice ale cetățenilor și să pună societatea civilă pe primul loc, ținând cont că ei constituie factorul decizional al țării. Poporul din Belarus are dreptul să ceară un guvern corect, care respectă drepturile și obligațiile unei democrații și ale unui stat de drept. Regimul actual are potențialul de a menține controlul pe termen scurt. Cu toate acestea, pe termen lung, va fi în imposibilitatea de a suprima transformările sociale pe scară largă care au avut loc.

Indiferent de cine va fi următorul lider al statului, prudența este imperativă în gestionarea relațiilor cu Rusia, având în vedere dependența economică și protejarea securității naționale a Belarusului. Va fi nevoie de timp și de eforturi considerabile pentru ca societatea civilă să construiască instituții politice eficiente care să poată eroda regimul și să reflecte voința oamenilor. Uniunea Europeană trebuie să sprijine în continuare societatea din Belarus prin acțiuni concrete. Procedând astfel, nu numai că va rămâne fidelă propriilor valori și principii, ci va ajuta poporul belarus să construiască viitorul benefic lui, un viitor care ar contribui la consolidarea păcii și prosperității în Europa. Rezistența internă și determinarea Moscovei de a menține Belarusul în sfera sa de influență complică și mai mult tranziția anevoioasă a Belarusului spre democrație. Numai timpul va decide când și dacă va avea loc. Cert este că UE are un rol vital în construirea și în menținerea unui viitor democratic în Belarus.

Analiză realizată de Adina Gabriela Mergea, masterandă în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Integrare Europeană (SNSPA) și stagiară în cadrul Centrului de Studii Europene SNSPA. Sursa foto principală: Bell Institute

Galerie foto