Miniștrii de externe ai UE impun noi sancțiuni economice Belarusului
Ca urmare a incidentului petrecut săptămâna trecută, în urma căruia un avion comercial a fost deturnat cu scopul arestării unui […]
Ca urmare a incidentului petrecut săptămâna trecută, în urma căruia un avion comercial a fost deturnat cu scopul arestării unui […]
Toate statele membre UE s-au angajat în a ajuta toți tinerii cu vârsta sub 25 ani să aibă acces la
Comisia a lansat noi acțiuni de sprijinire a sectoarelor culturale și creative din Europa și din afara acesteia, în urma
Vicepreședinta pentru valori și transparență, Věra Jourová, a declarat: „Ne aflăm acum pe ultima sută de metri: suntem pe punctul de a
ONU a solicitat Uniunii Europene și Libiei reformarea operațiunilor pentru drepturile migranților, deoarece acestea nu sunt respectate și se ajunge
Parlamentul European și Consiliul UE au ajuns la un acord referitor la Regulamentul pentru certificatul electronic al UE privind COVID.
Uniunea Europeană a anunțat că intenționează sistarea traficului aerian internațional peste teritoriul Belarusului și, eventual, va limita și transportul terestru
Din 1957, Uniunea Europeană a reușit să ofere, timp de mai mult de jumătate de secol, numeroase beneficii cetățenilor săi,
Problema dezvoltării rurale presupune realizarea unui echilibru între cerința de conservare a spațiului rural economic și tendința de modernizare a
Germania dorește ca Uniunea Europeană să creeze un „club climatic” cu alte țări precum Statele Unite, Japonia și, eventual, chiar
Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de peste 225 de milioane de lei (aproximativ 46 de milioane
Compania farmaceutică americană Moderna urmează să trimită o cerere oficială autorităților medicale europene. Scopul acestui demers constă în obținerea aprobării
Comisia salută acordul politic provizoriu la care au ajuns Parlamentul European și Consiliul referitor la Regulamentul ce reglementează certificatul electronic al
Comisia Europeană a semnat un al treilea contract cu societățile farmaceutice BioNTech și Pfizer. Prin intermediul lui se rezervă încă
Comisia Europeană a fost înființată în 1958, având sediul central în Belgia, la Bruxelles. Această instituție reprezintă organul executiv al
Motto-ul oficial al Uniunii Europene este reprezentat de către sintagma „uniți în diversitate”, fiind dat spre utilizare pentru prima dată
Comisia Europeană a adoptat Planul de acțiune al UE „Către reducerea la zero a poluării aerului, apei și solului”, fiind
Conferința privind viitorul Europei reprezintă o ocazie unică și oportună pentru cetățenii europeni de a dezbate provocările și prioritățile Europei.
Pentru prima dată în istorie, Comisia Europeană a numit-o pe Michaela Moua în funcția de coordonator antirasism, îndeplinindu-și un angajament
Uniunea Europeană promovează politici care urmăresc să se asigure că toți copiii și tinerii pot accesa și beneficia de educație